M-am mutat

Urmare a unui cadou minunat de la Vlad... de azi incolo ma gasiti aici. Asa ca update your bookmarks si... sa ne auzim cu bine.

Daca tot am vorbit de vremea copilariei...

De ceva ore bune ma delectez cu Sandy Bell. Dada, este chiar desenul acela animat, cu fetita blonda cu masina si camera foto. L-am gasit postat in intregime pe Youtube, dublat in spaniola.

Enjoy

Fabrica de hand-made

Cum am plecat eu din Bucuresti, s-a umplut orasul de locuri/ lucruri/ evenimente, care mai de care mai interesante, unde macar virtual as vrea sa ajung. Lucru care nu poate decat sa ma incante. Asa ca mi-am propus ca, daca eu nu am cum sa ajung, macar sa impartasesc stirea celor care au ramas "acasa", ca macar ei sa se bucure de creativitatea romanilor.
Fabrica hand-made va avea loc pe 5 aprilie (pus strategic, imediat dupa zilele de salar) in ...Fabrica, si dupa cum arata site-ul lor, pare ca va fi ceva cu adevarat minunat pentru cei pasionati de toate lucrurile lucrate manual, si care in ultima vreme ne ibraca mainile, urechile si umerii.

Cand eram eu mica

Cu nici 5 minute in urma am terminat de citit Dilema Veche. Pe net, evident, un numar mai vechi probabil, nici nu stiu care. Tema saptamanii era Distractie in timpul comunismului. Si cate amintiri mi-a trezit aceasta tema. Varsta imi permite sa ma consider unul din acei oameni norocosi care pe vremea comunismului au fost suficient de mici incat sa nu ii simta tragismul, dar indeajuns de mari incat sa si-o aminteasca. Si cate lucruri frumoase imi amitnesc de atunci….
- emotia cand venea la bunici "Mercurul" cu bunatati - portocale si calciu eferverscent (preferatul meu)
- papusile gonflabile "Ioana" pe care mi le cumpara tata in fiecare vara de la statiile PECO
- restaurantele de la hotelurile de la mare, unde ne asezam in fiecare zi la aceeasi masa care avea un numar inscriptionat (cica al nostru)
- prajiturile (Boema parca) cu un gust senzational
- zilele cand bunica ma lua la piata ca sa poata sa cumpere zahar sau unt "si pentru mine"
- jeleurile mentolate chinezesti, care se gaseau intr-o cutie verde de tabla - cred ca se mai gasesc si acum prin farmacii, dar nu as mai avea curajul sa le incerc
- pungile de pufuleti
- magazinul Materna de la Orizont, unde erau papusi cu parul modelat din cauciuc - dar vai, atata de frumoase
- mama care avea unghii lungi si rosii, si purta prin casa un capot de catifea (credeam eu) de culoarea unghiilor
- Mos Pandele, care isi vindea acadelele pe plajele din Neptun
- caramelele de la alimentara care erau atata de tari, incat draga Mica (doamna care m-a crescut pe mine) si-a rupt un dinte in ele
- filmul Mama vazut cu…Mama la cinematograful Central din Bacau
- Mos Gerila
- cartile frumos colorate scrise de autori rusi
- borcanele din sticla cu bomboene colorate (si gust oribil) care tronau pe tejghelele magazinelor
- primul calculator
- Pepsi Cola
- buchetele de flori invelite in hartie
- bunatatile pe care bisnitarii polonezi/ rusi le vindeau din masinile lor, parcate la bunica pe strada

Acasa

Florile mele, cum stateau ele vineri la amiaza, pe la ora 2.

Cel mai frumos tort...

...mi l-a adus tata marti. Facut de mama din ciocolata in 3 culori, ambalat cu grija intr-o cutie de bomboane, si trimis pe avion la odrasla, sa aiba in ce sa sufle pe 29.

Sa te fereasca sfantu' sa vrei la baie

OK, aseara, dupa...ceva ani de asteptare i-am vazut din nou pe dragii, scumpii si iubitii mei baieti de la Nightwish (a se observa ca am spus "ii" si nu "ele" - mentiune pentru cei care stiu ca o ...ewwww, phew phew, ewww...pe femeia cea noua).

Deci. Primul concert in afara tarii, nu stim la ce sa ne asteptam. Pentru ca a fost o zi draguta, am plecat devreme de acasa, ca am zis ca in Rotterdam putem sa mergem pe jos de la gara la Ahoy (unde se tinea cantarea). Mare greseala, pentru ca am ajuns acolo rupti de oboseala, dupa aproape 3 ore de mers. Bine, pe drum a fost foarte dragut si simpatic, am vazut inclusiv rezultatele unei batai cu vopsea intr-un cartier de indieni, am mai intrat in nscaiva magazine (asa...sa nu pierdem contactul cu civilizatia, ca la noi la tara...mai greu). Am ajuns acolo cam cu o ora inainte sa se dea drumul in sala. Deja erau oameni stransi la poarta, pusi frumos...in rand (hahahahaha, sa vezi asta la noi in Romania), unul in spatele celuilalt. Rupti fiind, am zis ca nu are sens sa stam in picioare, asa ca am intrat la carciuma de langa, unde...era plin de goths de toate varstele (de la 13 la 60 de ani) imbracati asa cum vedeam numai in poze pe net cand eram prin clasa a noua. Adica... in rochii lungi din catifea si dantela, cu corsete, cu tinte, cu latex, ce sa va spun....o frumusete :D. Din pacate...nu l-am avut pe Tuomas 2 cu mine, asa ca nu am facut nici o poza dar....minunati oamenii.

Boooon, stam noi la carciuma, ne tragem rasuflarea, si dupa vreo 45 de minute iesim afara si...ce sa vezi? In toata piata din fata salii se intineda o mare coada. Fara garzi, fara separatoare intre randuri, ci facuta pur si simplu din bunul simt al oamenilor (din nou tin sa mentionez....extraordinar de frumooooooooooosi). Ne aseazam la coada, urmarim personajele pestrite din jurul nostru, ne bucuram de priveliste, mie, parca a inceput sa imi mai vina cheful de concert, se da drumul la intrare. Urale, strigate, aplauze. Coada rezista - adicatelea...nu se aduna cu totii ciorchine, buluc peste oamenii care verifica biletele).

Desi exista doar o usa de acces, avansam intr-un ritm uimitor si...in 10-15 minute suntem inauntru. Din nou coada la garderoba, la fel...lejer, rapid, scapam si de haine. Intram in sala, evident ne bulucim in fata scenei (mai mult eu decat Sergiu), si asteptam cuminti sa inceapa minunea. Ne mai uitam la oameni, mai comentam asa in limba noastra ca "uite bre ce decoltata e aia", si "ce bot negru are" (hihihihihihi), si...merge Dana la baie. Lumea continua sa intre in sala, muzica nu incepuse, asa ca am zis sa..imi iau de-o grija. In fata mea, 30 de femei. Wow! Juma de ora de stat la rand (aproape). Dau sa ma intorc in sala. Intru, ma bulucesc si de-odata..."ntz, nu te las sa treci". Se uita o femeie urat la mine. Huh? Adica...cum? Adica...nu vroia sa ma lase sa trec de ea. Incerc sa ii explic ca nu ma voi opri in fata ei sa ii obstructionez privelistea, si ca prietenul meu se afla undeva mai incolo. Continua sa harsaiasca cu prunele in gura cu pretenii din grupul ei (adica sa vorbeasca in limba lor), si se hahaie cu totii la mine, de parca cine stie ce absurditate as fi spus. Adica... cum sa trec mai departe? Ma enervez, o imping oarecum..nedelicat mai incolo, ii zic vreo 2 vorbe asa...pe romaneste si multumiri pentru amabilitate in engleza, si trec mai departe.

Evident, pret de inca juma de ora, o bombanesc si o trec prin intregul regn animal, ii atribui adjective care mai decare mai magulitoare, si basically, imi imaginez ca o bat de o usuc. Nu mica mi-a fost mirarea cand, pe tot parcursul concertului am vazut o multime de oameni care au trecut prin aceeasi poveste. Cu alte cuvinte, co-privitorii lor, nu vroiau sa ii lase sa treaca. Dar la modul foarte direct si violent, le spuneau in clar. Nu vreau sa te las sa treci. Punct. Asa ceva, nu mi-a fost dat sa vad la concertele din Romania. Ok, se mai uita unul urat la tine, se stramba, dar niciodata nu am patit sa nu fiu lasata sa trec prin multime. Asa ca...bila neagra pentru mine ca am nedreptatit-o pe olandeza cea zglobie, care pur si simplu se incadra in...cultura lor... olandeza. Doamne fereste sa ai nevoie de apa/ toaleta in timpul unui concert pe stadion, ca la intrare ramai.

Oricum, trecand la lucruri mai dragute, ce pot sa zic? Mi-a fost dor de Nightwish, oricat i-am bodoganit eu in ultima vreme. Si din nou am realizat ca...merita sa dai oricat de multi bani pe concerte, pentru ca sunt amintiri de neegalat. Femeia cea noua? Insipida, inodora si incolora (mai ales acum ca e si blonda). Atat de I,I,I, incat de multe ori am reusit sa o acopar cu capul celui din fata mea si sa ii vad pe scena numai pe baieti. De auzit si asa canta in soapta, asa ca am putut sa o ignor cu desavarsire. Concertul a fost cu tot tacamul, de la efecte pirotehnice, la zapada artificiala si confeti. Mult mai slab decat cele din vremurile de demult, mai agresiv din punct de vedere instrumental, dar special. Genul de experiena pe care nu poti neaparat sa o redai in cuvinte, pentru ca...pur si simplu nu s-a inventat inca limba care sa exprime emotiile. Asa ca...mai bine nu incerc. Pot doar sa zic ca.... Tuomas (the one) nu s-a dezmintit nici de data asta.