M-am mutat

Urmare a unui cadou minunat de la Vlad... de azi incolo ma gasiti aici. Asa ca update your bookmarks si... sa ne auzim cu bine.

Daca tot am vorbit de vremea copilariei...

De ceva ore bune ma delectez cu Sandy Bell. Dada, este chiar desenul acela animat, cu fetita blonda cu masina si camera foto. L-am gasit postat in intregime pe Youtube, dublat in spaniola.

Enjoy

Fabrica de hand-made

Cum am plecat eu din Bucuresti, s-a umplut orasul de locuri/ lucruri/ evenimente, care mai de care mai interesante, unde macar virtual as vrea sa ajung. Lucru care nu poate decat sa ma incante. Asa ca mi-am propus ca, daca eu nu am cum sa ajung, macar sa impartasesc stirea celor care au ramas "acasa", ca macar ei sa se bucure de creativitatea romanilor.
Fabrica hand-made va avea loc pe 5 aprilie (pus strategic, imediat dupa zilele de salar) in ...Fabrica, si dupa cum arata site-ul lor, pare ca va fi ceva cu adevarat minunat pentru cei pasionati de toate lucrurile lucrate manual, si care in ultima vreme ne ibraca mainile, urechile si umerii.

Cand eram eu mica

Cu nici 5 minute in urma am terminat de citit Dilema Veche. Pe net, evident, un numar mai vechi probabil, nici nu stiu care. Tema saptamanii era Distractie in timpul comunismului. Si cate amintiri mi-a trezit aceasta tema. Varsta imi permite sa ma consider unul din acei oameni norocosi care pe vremea comunismului au fost suficient de mici incat sa nu ii simta tragismul, dar indeajuns de mari incat sa si-o aminteasca. Si cate lucruri frumoase imi amitnesc de atunci….
- emotia cand venea la bunici "Mercurul" cu bunatati - portocale si calciu eferverscent (preferatul meu)
- papusile gonflabile "Ioana" pe care mi le cumpara tata in fiecare vara de la statiile PECO
- restaurantele de la hotelurile de la mare, unde ne asezam in fiecare zi la aceeasi masa care avea un numar inscriptionat (cica al nostru)
- prajiturile (Boema parca) cu un gust senzational
- zilele cand bunica ma lua la piata ca sa poata sa cumpere zahar sau unt "si pentru mine"
- jeleurile mentolate chinezesti, care se gaseau intr-o cutie verde de tabla - cred ca se mai gasesc si acum prin farmacii, dar nu as mai avea curajul sa le incerc
- pungile de pufuleti
- magazinul Materna de la Orizont, unde erau papusi cu parul modelat din cauciuc - dar vai, atata de frumoase
- mama care avea unghii lungi si rosii, si purta prin casa un capot de catifea (credeam eu) de culoarea unghiilor
- Mos Pandele, care isi vindea acadelele pe plajele din Neptun
- caramelele de la alimentara care erau atata de tari, incat draga Mica (doamna care m-a crescut pe mine) si-a rupt un dinte in ele
- filmul Mama vazut cu…Mama la cinematograful Central din Bacau
- Mos Gerila
- cartile frumos colorate scrise de autori rusi
- borcanele din sticla cu bomboene colorate (si gust oribil) care tronau pe tejghelele magazinelor
- primul calculator
- Pepsi Cola
- buchetele de flori invelite in hartie
- bunatatile pe care bisnitarii polonezi/ rusi le vindeau din masinile lor, parcate la bunica pe strada

Cel mai frumos tort...

...mi l-a adus tata marti. Facut de mama din ciocolata in 3 culori, ambalat cu grija intr-o cutie de bomboane, si trimis pe avion la odrasla, sa aiba in ce sa sufle pe 29.

Sa te fereasca sfantu' sa vrei la baie

OK, aseara, dupa...ceva ani de asteptare i-am vazut din nou pe dragii, scumpii si iubitii mei baieti de la Nightwish (a se observa ca am spus "ii" si nu "ele" - mentiune pentru cei care stiu ca o ...ewwww, phew phew, ewww...pe femeia cea noua).

Deci. Primul concert in afara tarii, nu stim la ce sa ne asteptam. Pentru ca a fost o zi draguta, am plecat devreme de acasa, ca am zis ca in Rotterdam putem sa mergem pe jos de la gara la Ahoy (unde se tinea cantarea). Mare greseala, pentru ca am ajuns acolo rupti de oboseala, dupa aproape 3 ore de mers. Bine, pe drum a fost foarte dragut si simpatic, am vazut inclusiv rezultatele unei batai cu vopsea intr-un cartier de indieni, am mai intrat in nscaiva magazine (asa...sa nu pierdem contactul cu civilizatia, ca la noi la tara...mai greu). Am ajuns acolo cam cu o ora inainte sa se dea drumul in sala. Deja erau oameni stransi la poarta, pusi frumos...in rand (hahahahaha, sa vezi asta la noi in Romania), unul in spatele celuilalt. Rupti fiind, am zis ca nu are sens sa stam in picioare, asa ca am intrat la carciuma de langa, unde...era plin de goths de toate varstele (de la 13 la 60 de ani) imbracati asa cum vedeam numai in poze pe net cand eram prin clasa a noua. Adica... in rochii lungi din catifea si dantela, cu corsete, cu tinte, cu latex, ce sa va spun....o frumusete :D. Din pacate...nu l-am avut pe Tuomas 2 cu mine, asa ca nu am facut nici o poza dar....minunati oamenii.

Boooon, stam noi la carciuma, ne tragem rasuflarea, si dupa vreo 45 de minute iesim afara si...ce sa vezi? In toata piata din fata salii se intineda o mare coada. Fara garzi, fara separatoare intre randuri, ci facuta pur si simplu din bunul simt al oamenilor (din nou tin sa mentionez....extraordinar de frumooooooooooosi). Ne aseazam la coada, urmarim personajele pestrite din jurul nostru, ne bucuram de priveliste, mie, parca a inceput sa imi mai vina cheful de concert, se da drumul la intrare. Urale, strigate, aplauze. Coada rezista - adicatelea...nu se aduna cu totii ciorchine, buluc peste oamenii care verifica biletele).

Desi exista doar o usa de acces, avansam intr-un ritm uimitor si...in 10-15 minute suntem inauntru. Din nou coada la garderoba, la fel...lejer, rapid, scapam si de haine. Intram in sala, evident ne bulucim in fata scenei (mai mult eu decat Sergiu), si asteptam cuminti sa inceapa minunea. Ne mai uitam la oameni, mai comentam asa in limba noastra ca "uite bre ce decoltata e aia", si "ce bot negru are" (hihihihihihi), si...merge Dana la baie. Lumea continua sa intre in sala, muzica nu incepuse, asa ca am zis sa..imi iau de-o grija. In fata mea, 30 de femei. Wow! Juma de ora de stat la rand (aproape). Dau sa ma intorc in sala. Intru, ma bulucesc si de-odata..."ntz, nu te las sa treci". Se uita o femeie urat la mine. Huh? Adica...cum? Adica...nu vroia sa ma lase sa trec de ea. Incerc sa ii explic ca nu ma voi opri in fata ei sa ii obstructionez privelistea, si ca prietenul meu se afla undeva mai incolo. Continua sa harsaiasca cu prunele in gura cu pretenii din grupul ei (adica sa vorbeasca in limba lor), si se hahaie cu totii la mine, de parca cine stie ce absurditate as fi spus. Adica... cum sa trec mai departe? Ma enervez, o imping oarecum..nedelicat mai incolo, ii zic vreo 2 vorbe asa...pe romaneste si multumiri pentru amabilitate in engleza, si trec mai departe.

Evident, pret de inca juma de ora, o bombanesc si o trec prin intregul regn animal, ii atribui adjective care mai decare mai magulitoare, si basically, imi imaginez ca o bat de o usuc. Nu mica mi-a fost mirarea cand, pe tot parcursul concertului am vazut o multime de oameni care au trecut prin aceeasi poveste. Cu alte cuvinte, co-privitorii lor, nu vroiau sa ii lase sa treaca. Dar la modul foarte direct si violent, le spuneau in clar. Nu vreau sa te las sa treci. Punct. Asa ceva, nu mi-a fost dat sa vad la concertele din Romania. Ok, se mai uita unul urat la tine, se stramba, dar niciodata nu am patit sa nu fiu lasata sa trec prin multime. Asa ca...bila neagra pentru mine ca am nedreptatit-o pe olandeza cea zglobie, care pur si simplu se incadra in...cultura lor... olandeza. Doamne fereste sa ai nevoie de apa/ toaleta in timpul unui concert pe stadion, ca la intrare ramai.

Oricum, trecand la lucruri mai dragute, ce pot sa zic? Mi-a fost dor de Nightwish, oricat i-am bodoganit eu in ultima vreme. Si din nou am realizat ca...merita sa dai oricat de multi bani pe concerte, pentru ca sunt amintiri de neegalat. Femeia cea noua? Insipida, inodora si incolora (mai ales acum ca e si blonda). Atat de I,I,I, incat de multe ori am reusit sa o acopar cu capul celui din fata mea si sa ii vad pe scena numai pe baieti. De auzit si asa canta in soapta, asa ca am putut sa o ignor cu desavarsire. Concertul a fost cu tot tacamul, de la efecte pirotehnice, la zapada artificiala si confeti. Mult mai slab decat cele din vremurile de demult, mai agresiv din punct de vedere instrumental, dar special. Genul de experiena pe care nu poti neaparat sa o redai in cuvinte, pentru ca...pur si simplu nu s-a inventat inca limba care sa exprime emotiile. Asa ca...mai bine nu incerc. Pot doar sa zic ca.... Tuomas (the one) nu s-a dezmintit nici de data asta.

The small pleasures in life

Deci...da. Tot respectul

Zilele astea ma perind prin Sibiu (de unde si hotelul cu spa-ul lui si apa plata cu lamaie). Ma perind si raman uimita de cati turisti se perinda la randul lor pe aici. In fiecare zi, vad alt grup prin holul hotelului. Pana mai acum cateva luni, nu puteam sa imi imaginez turisti in afara perioadei iulie-august. Daca eu merg in vacante doar atunci, asta inseamna ca toata lumea trebuie sa mearga in vacate odata cu mine. Prima oara m-am confruntat cu acest…fenomen neobisnuit in martie cand am fost la Venetia. Ma asteptam sa gasesc orasul pustiu, fara picior de strain in jur. Nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit toate hotelurile pline, iar pe strazi erau armate de oameni cu aparate foto si harti in mana.


Aici in Sibiu terasele sunt pline, se vorbesc o multitudine de limbi straine si toata lumea pare in vacanta. Cu greu ii poti deosebi pe localnici de turisti. Ok, anul trecut…sa zicem ca orasul era capitala europeana a culturii, bla, bla, bla…Dar acum? Acum este un simplu oras. Ceea ce…dovedeste ca se poate si la noi. Se poate ca si la noi, sa umpli un oras de turisti, fara sa fie vreun eveniment aparte, se poate sa aduci oameni in vizita (chiar si in afara « sezonului ») doar prin puterea farmecului unui loc. Si da….Sibiul este in Romania, si in el locuiesc tot romani. Tot respectul.

Problema cu cumparaturile

Daaa…mi-am dat seama de unde vine problema cu cumparaturile. De la prima achizitie. Adica…daca cumva te afli intr-un magazin mare, fie el si un mall, si te pune naiba sa cumperi ceva…nu te mai poti opri pana nu ai spart toate limitele bugetului. Daca reusesti si te abtii sa nu iei nimic…problema nu e asa de mare. De exemplu, aseara am am batut recordul, si am stat la cumparaturi de la ora 9 ora Romaniei, si pana la ora 3. Noaptea. Asta pentru cei care rad de mine ca ma culc odata cu gainile. Se stiu ei…Si da…am spart multi bani. Mult mai multi decat ar fi trebuit poate. But anyways…it was cool. La un moment dat planuisem sa ies afara sa fac poze la un pod fain, dar…am uitat, prinsa fiind in tornada atator initiale interesante, cum ar fi h, m, c, a.
Cel mai cool a fost ca mi-am luat o bluzita cu unul din acei ugli people prins in piept. Este atata de frumoasa!!!!! Am aruncat repede eticheta, pentru ca imi tragea plasa mult in jos, si acum abia astept sa plec de aici sa o pot plimba prin oras. …si , da, desi sunt de trei zile in Lisqbona, nu am vazut absolute nimic din oras. Deja devine frustrant. Nici macar nu stiu daca as vrea sa vin in vacanta aici. Poate in seara asta, daca nu va ploua…apuc sa merg macar pe 2 strazi…

Pranzul la Lisabona - Pro si contra

Pro
Vezi cum se schimba culoarea oceanului in timp ce mananci – fabulos
Este normal sa bei 1-2-3 pahare de vin la masa, chiar daca esti in timpul programului, fara ca nimeni sa se uite stramb la tine – la Bucuresti am baut o singura data o bere la masa de pranz cu o colega si ni s-a parut mare scofala
Poti purta o conversatie inteligenta – bine…asta o poti face si la cina, nu e musai sa fi amsa de pranz
Poti manca un peste de care nu ai mai auzit in viata ta, si sa ti se para extraordinary
Nota de plata se imparte egal la numarul de meseni, fara sa se apuce fiecare sa scoata calculatorul, sa calculeze, si la final sa iti dai seama ca mai lipsesc 2 lei – tot respectul
Poti face o plimbare linistita cu masina pe coasta oceanului – asa…doar cat sa se aseze mai bine mancarea

Contra – and a big one
Trebuie sa iti platesti singur mancarea – si credeti-ma, ca nu e ieftina deloc

Cele mai frumoase

Cand eram mai mica, am vazut un film in care Drew Barrymore descria foarte dragut colegele ei de liceu, ca fiind cele mai frumoase fete pe care le-a vazut in viata ei de aproape. Ei bine, duminica am avut si eu ocazia sa ma reintalnesc cu cele mai frumoase fete din viata mea. Pentru mine cele mai frumoase fete nu au fost colegele de liceu, ci fetele din grupa avansata de la gimnastica ritmica. Imi amintesc si acum, ca eram un pui de om, si ma uitam fascinata la acele fete (nici ele mai mult de niste puice de poate..12-13 ani) cu parul lor lung si tinutele zvelte. Noi eram prea mici pentru ca ele sa ne bage prea mult in seama. Le vedeam doar la vestiar, atunci cand noi veneam si ele plecau, sau in rarele ocazii la antrenamente, cand ajungeam mult mai devreme. Erau frumoase. Atata de frumoase....fara cuvinte de frumoase. Eu, o prajunuta tunsa baieteste, visam ca atunci "cand voi fi eu mare" sa devin o gimnasta cu parul lung pana la mijloc, si sa fiu atata de buna, incat sa am o panglica cu bat din fibra de sticla. Nu am avut nicodata parul lung pana la mijloc, iar panglica inca o mai caut prin magazinele din Bucuresti.

Dar sa revenim la fetele mele. Duminica am fost la un concurs de gimnastica ritmica...probabil unul din putinele astfel de concursuri de pe la noi. Intamplarea face ca era o competitie destul de maricica, unde venisera fete de mai peste tot. Cand ma voi intoarce in Bucuresti din exilul in care sunt saptamanile astea, probail ca voi pune si cateva poze mai...rasarite.

A fost minunat. Aceleasi fete zvelte ca niste gazele, cu parul lung prins in coc, si cu panglici cu bete...probabil din ceva mai bun decat fibra mea de sticla. Frumoase...extrem de frumoase. Am stat in coltul presei sa fac poze, si cineva m-a intrebat de la ce publicatie sunt. Nu am stiut ce sa le raspund, asa ca le-am zis ca sunt o fosta gimnasta...nostalgica :)))) Silly me....

Bineinteles...acum nu mai era mirajul fetelor mele din grupa avansata, dar ce am vazut duminica la Polivalenta, m-a facut sa retraiesc acele momente din copilarie, si sa imi amintesc de fetele cele mai frumoase din viata mea. Sunt curioasa, oare ce fac ele acum...

Fancy this…

Astazi, in timpul unei intalniri cu un client, am fost brusc intrerupta de un personaj care a intrat nepoftit in biroul unde ne aflam, si care mi-a acaparat toata atentia cu…un trabuc. Si nu neaparat cu “betigasul” din tututn pe care-l tot baga in gura, ci prin imaginea pe care o crea acel…”betigas”. Prin modul in care barbatul isi misca intregul brat pentru a duce trabucul la gura, pentru ca mai apoi sa il lase sa cada absent intre doua degete. Prin modul in care acapara tot aerul din camera si toata atentia celor prezenti prin mirosul pe care il emana. Prin modul in care isi incrunta putin privirea in momentul in care tragea din trabuc, pentru ca mai apoi sa priveasca extatic atunci cand scotea valul de fum din gura.

Si m-am gandit eu…ce are trabucul in plus fata de o tigara? Adica…sa fim seriosi…daca la o masa cineva isi aprinde o tigara, cu siguranta ca cel putin unele priviri se vor incrunta, si unele nasuri vor stramba. Dar in momentul in care cineva isi aprinde un trabuc….amutesc toate. Si priviri, si nasuri. Doar coltul gurii poate ca schiteaza un zambet discret de…poate admiratie…poate o oarecare invidie. Trabucul are prestanta, are imagine, iar cel care il tine in mana trebuie sa isi insuseasca si prestanta, si imaginea. Nu as putea asocia niciodata un trabuc, cu un barbat imbracat in trening Nike, tot asa cum nu as putea asocia niciodata o tigara fara filtru cu un barbat cu preastanta. Trabucul e masculin. Este unul din acele obiecte, care parca a fost facut special pentru a fi tinut in mana de un barbat. Si cand zic barbat…ma refer la un…BARBAT.

Si nu, sa nu va imaginati ca persoana mea de astazi era cine stie ce James Bond. Nu, era un turc mic, batran si chel. Dar imaginea lui tinand in mana acel trabuc, atentia neglijenta cu care il trata, m-au facut sa imi intiparesc in minte imaginea lui si sa zambesc putin acum, seara, in camera de hotel.