FITS

Chiar ma gandeam eu asa, ca Sibiul este un oras pe care nu as vrea sa il cuosc in afara centrului istoric. Pentru simplul motiv ca la momentul asta, imi place sa imi imaginez ca locuitorii orasului traiesc cu totii un dolce far niente, in care se plimba mereu, merg la spectacole, galerii sau pur si simplu stau pe o banca. Nu as vrea sa cunosc si partea…civilizata a orasului, sa vad blocuri sau sa aflu ca defapt locuitorii Sibiului au si ei joburile lor, problemele lor, si ca nu traiesc asa cum imi place mie sa cred.
Dar…revenind la aseara. Ieri a fost prima zi din FITS (adicatelea…Festivalul International de Teatru de la Sibiu). In Bucuresti, un festival international de teatru nu ar fi nicodata semnalat cu atata pompa ca in Sibiu. Inca de cand am ajuns in oras, pe fiecare stalp erau bannere cu festivalul, si peste tot afise. No chance missing it. Si pentru cei care…chiar s-ar fi incapatanat sa nu se uite in jur, aseara a fost un minunat concert in piata mare a orasului, si un foc de artificii si mai minunat.
Stage 1: Plimbarea. Ma plimbam ieri fara tinta pe strada, cand am auzit o melodie care aducea izbitor de mult a Gotan Project. M-am linistit repede, pentru ca mi-am zis ca asa ceva nu ar fi putut trece neobservat, asa ca probabil erau niscaiva wannabees. In piata mare, erau ce-i drept niste unii, dar nici decum niste wannabees cum am crezut eu initial. Trupa se chema “La goutte au nez” si veneau din franta. Grozava muzica. O combinatie intre Gotan Project (duh…) si Pink Martini cu destule influente balcanice. Excelenta muzica, exceleti oamenii din jur. Nu am putut sa stau prea mult din pacate pentru ca era extraordinar de frig si pentru ca….trebuia sa muncesc 
Stage 2: Munca. Tic-tac, tic-tac face ceasul. Tocmai a inceput piesa de tearu din cortul de vizavi. Romeo si Julieta, a unei trupe din tara (IL) – ce-o fi aia…nu stiu inca, dar nici nu conteaza. O sa Google it up mai incolo. Colegele mele muncesc. Eu, din spirit de fronda…muncesc cu ele. Le ajut pe niste rapoarte, cu ochii la ceas. Incepe sa se auda muzica din cortul unde e piesa. Fetele se chinuie, se agita cu cifre si rapoarte. Nu mai rezist, asa ca le spun ca merg pana sus in camera. Fug pe culoarele hotelului, imi iau in picioare niste pantofi, trag o bluza pe mine si fug sa vad piesa. Intru in cort, alerg spre scena si…ghinion. Nimeresc fix la pauza. OK, back to work then. Fug inapoi in camera, imi dau jos bluza, iau papucii de casa si ma intorc la fete. Cande ram pe drum…incep artificiile. Detour !!!! Stau, ma uit, ma minunez, dau sa plec, incep si mai mari si mai frumoase. Ma intorc. Stau, ma uit, ma minunez, dau sa plec…iar pornesc mai tare. Tot asa de vreo 3-4 ori, pana mi-am zis ca va trebui sa aleg. Ori artificiile, ori piesa. Am ales piesa. Ajung in camera, ma foiesc, ajut, calculez, fetele se plictisesc de munca. Goodie !!!!! Fuga inapoi in camera. Punem iarasi bluza groasa si pantofii, o luam pe Cristina de-o aripa si fugim in cort. Aerul din jur era ca de...festival. Din acel festival cu multe trupe si petreceri in camin :P
Stage 3 : Piesa. Nu era de fapt o piesa de deatru, ci o adaptare « dansanta » dupa Romeo si Julieta. Am ajuns cand inca mai era o ora, asa ca am apucat sa ne destindem si sa ne bucuram de spectacol. Grozavi dansatorii si grozava coreografie. Am plecat de acolo la 1. Noaptea. Sa mai spuna cineva ca in Sibiu localnicii nu traiesc intr-un dolce far niente.

Deci...da. Tot respectul

Zilele astea ma perind prin Sibiu (de unde si hotelul cu spa-ul lui si apa plata cu lamaie). Ma perind si raman uimita de cati turisti se perinda la randul lor pe aici. In fiecare zi, vad alt grup prin holul hotelului. Pana mai acum cateva luni, nu puteam sa imi imaginez turisti in afara perioadei iulie-august. Daca eu merg in vacante doar atunci, asta inseamna ca toata lumea trebuie sa mearga in vacate odata cu mine. Prima oara m-am confruntat cu acest…fenomen neobisnuit in martie cand am fost la Venetia. Ma asteptam sa gasesc orasul pustiu, fara picior de strain in jur. Nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit toate hotelurile pline, iar pe strazi erau armate de oameni cu aparate foto si harti in mana.


Aici in Sibiu terasele sunt pline, se vorbesc o multitudine de limbi straine si toata lumea pare in vacanta. Cu greu ii poti deosebi pe localnici de turisti. Ok, anul trecut…sa zicem ca orasul era capitala europeana a culturii, bla, bla, bla…Dar acum? Acum este un simplu oras. Ceea ce…dovedeste ca se poate si la noi. Se poate ca si la noi, sa umpli un oras de turisti, fara sa fie vreun eveniment aparte, se poate sa aduci oameni in vizita (chiar si in afara « sezonului ») doar prin puterea farmecului unui loc. Si da….Sibiul este in Romania, si in el locuiesc tot romani. Tot respectul.

Pitziponceala

Mai nou la mine in department este la mare moda site-ul www.pitzipoanca.org. Va recomand sa intrati doar daca aveti nervi de otel si stomace asisderea. Ei bine, ieri m-am incumetat si eu la niscaiva pitziponceala impreuna cu colegele mele…Pitzi.
Adicatelea…am stat 3 ceasuri in SPA-ul hotelului, mergand din sauna in jacuzzi si din jacuzzi in sauna, pana am ajuns ca niste pui numai buni de pus pe gratar. Dupa ce am decis ca a fost suficient acest tratament…inuman de muratureala, am mers in oras, si ca 3 Pitzi care se respecta, am comandat salate. Apogeul a fost atins atunci cand chelnerul ne-a intrebat ce vrem sa bem. Nu am crezut ca voi apuca ziua dar, am comandat o apa plata. Cu lamaie. Ewwwww…..
Nu a fost chiar rea.

Ce si cum mancam in Portugalia

Mancam mult tare, si bun – ca daca ar fi sa mancam tot din farfurie, am ajunge ca…mancarea lor traditionala (nu aveti decat sa cautati sa vedeti care e).

Totusi, trebuie sa mancam tot, pentru ca daca nu mancam tot, au senzatia ca nu ti-a placut mancarea si se supara.

Mancam cu cel putin doua tipuri de garnituri la un fel de mancare. Ambele incluse in pret – big brownie point, pentru ca nu trebuie sa iti mai alegi tu garnitura si s-o platesti separate.

Mancam in cele mai galagioase locuri posibile. Nicaieri nu am fost in restaurante unde sa se vorbeasca mai mult si mai tare ca aici.

Trebuie sa subliniez pentru a doua oara…la pranz mancam cu un pahar de vin sau bere alaturi – un nou maaaare brownie point pentru ei.

Mancam deserturi extrem de bune si de usoare, pe care nu ai cum sa le gasesti la noi. Adica…ai avea cum, dar nu le gasesti, asa ca tot acolo ajungem.

In rest…mancam cam ce mancam si pe la noi.

Team work

Deci, da, in mod oficial, la aceasta ora, eu stau la un birou si citesc Dilema Veche, in loc sa merg sa vad si eu macar o cladire din Lisabona. Probabil ca pana vineri cand ma voi intoarce in tara nu voi apuca sa vad nimic, asa ca sa nu ma intrebati cum a fost, sau daca mi-a placut, sau…sa vreti sa vedeti poze. Pentru ca…da, dragilor Vlad si Cuba, multumesc din suflet pentru aparat, dar pana acum am reusit sa fac doar 3 poze de la geamul hotelului :)).
The cruel life of team work…

Problema cu cumparaturile

Daaa…mi-am dat seama de unde vine problema cu cumparaturile. De la prima achizitie. Adica…daca cumva te afli intr-un magazin mare, fie el si un mall, si te pune naiba sa cumperi ceva…nu te mai poti opri pana nu ai spart toate limitele bugetului. Daca reusesti si te abtii sa nu iei nimic…problema nu e asa de mare. De exemplu, aseara am am batut recordul, si am stat la cumparaturi de la ora 9 ora Romaniei, si pana la ora 3. Noaptea. Asta pentru cei care rad de mine ca ma culc odata cu gainile. Se stiu ei…Si da…am spart multi bani. Mult mai multi decat ar fi trebuit poate. But anyways…it was cool. La un moment dat planuisem sa ies afara sa fac poze la un pod fain, dar…am uitat, prinsa fiind in tornada atator initiale interesante, cum ar fi h, m, c, a.
Cel mai cool a fost ca mi-am luat o bluzita cu unul din acei ugli people prins in piept. Este atata de frumoasa!!!!! Am aruncat repede eticheta, pentru ca imi tragea plasa mult in jos, si acum abia astept sa plec de aici sa o pot plimba prin oras. …si , da, desi sunt de trei zile in Lisqbona, nu am vazut absolute nimic din oras. Deja devine frustrant. Nici macar nu stiu daca as vrea sa vin in vacanta aici. Poate in seara asta, daca nu va ploua…apuc sa merg macar pe 2 strazi…

Pranzul la Lisabona - Pro si contra

Pro
Vezi cum se schimba culoarea oceanului in timp ce mananci – fabulos
Este normal sa bei 1-2-3 pahare de vin la masa, chiar daca esti in timpul programului, fara ca nimeni sa se uite stramb la tine – la Bucuresti am baut o singura data o bere la masa de pranz cu o colega si ni s-a parut mare scofala
Poti purta o conversatie inteligenta – bine…asta o poti face si la cina, nu e musai sa fi amsa de pranz
Poti manca un peste de care nu ai mai auzit in viata ta, si sa ti se para extraordinary
Nota de plata se imparte egal la numarul de meseni, fara sa se apuce fiecare sa scoata calculatorul, sa calculeze, si la final sa iti dai seama ca mai lipsesc 2 lei – tot respectul
Poti face o plimbare linistita cu masina pe coasta oceanului – asa…doar cat sa se aseze mai bine mancarea

Contra – and a big one
Trebuie sa iti platesti singur mancarea – si credeti-ma, ca nu e ieftina deloc

Day 1 - Sushi

Aseara am avut unul din acele momente in care am fost impartita intre dorinta de a scoate aparatul foto si a face zeci de poze, si gandul ca voi pastra amintirile mai intense daca voi privi totul prin ochii mei si nu prin sticla.
Seara a inceput cum nu se poate mai…ingramadit, intr-o masina sport cu 2 usi in care, evident, eu am stat in spate, cu genunchii la gura. Si da, am avut dovada vie a motivelor pentru care urasc aceste masini. Evident… exact asa cum prevazusem, am stat cu capul intr-o parte tot drumul, pentru ca altfel dadeam cu el de tavan.
Portughezsii sunt nebuni dupa peste. De orice fel. Cred ca ma asteapta o saptamana intreaga de mancat vietati umede – astazi la pranz mergem undeva unde se mananca numai peste. Deci…glurp..glurp…
Anyways. De mult timp tot ziceam ca vreau sa merg la un restaurant japonez. Si uite ca s-a ivit si ocazia. Am mers sa mancam sushi cu un portughez cu un nume predestinat fabulosului: Prada. Unul din acei barbati aflati la varsta de aur, care trateaza totul cu o nonsalanta fermecatoare.
Am fost la un restaurant aflat intr-o arena unde pe vremuri erau lupte de tauri, si care acum fusese transformata in centru comercial. Restaurantul…de o simplitate fabuloasa. Era genul de loc care te fermeca, fara sa stii de ce. Si da, nu exista notiunea de furculita si cutit. Aveai 2 bete cu care trebuia sa te descurci cum stii. Nu puteai sa mananci cu ele… aveai doua optiuni: oriu mancai cu mana, ceea ce era putin deplasat datorita felului in care arata locul, ori ramaneai flamand – mai plauzibil J))
Evident, ni s-a recomandat ce sa mancam. Am comandat un platou de 3 persoane cu sushi de toate natiile si felurile, si am luat la rand berile japoneze – in ordinea aflata pe meniu. De sus in jos.
La inceput ne-au servit cu niste vinete…intr-un fel de sos si cu o bautura care, Dumnezeu stie ce era, ca nu ne-a zis nimeni nimic. Apoi, ne-au mai adus niste bucatele de peste cu branza, iar dupa aceea, let there be sushi!!!!
Nu stiu cum sa il descriu. Se stie, este genul de mancare pe care you whether love it or hate it. I loved it. Mai ales cel cu orez. Nu stiu exact cum se prepara, probabil ca nu mi-ar fi de nici un folos. Oricum, gustul este unul cu totul si cu totul deosebit, si are in el o sumedenie de note si arome si…stari.
Am stat la tot soiul de povesti, care mai de care mai haioase, despre excusii si peripetii, despre Amsterdam si ale lui…erhm…atractii culinare, despre Romania, despre noi, despre ei, despre cat de buna e sampania cu stridii si cu caviar (ewewew….). Am aflat ca portughezul nostru este unul din acei oameni innebuniti dupa Romania, si da, si dupa Carturesti :P
La desert am luat ceva care se chema Harukami numaistiucum. L-am ales pentru ca aseara mi-a parut tare rau ca inainte de plecare am decis sa imi las acasa cartea cu „elefantul roz” a lui Haruki Murakami, si m-am gandit ca poate asa mai compensez :P Era inghetata cu niste chestii necunoscute care aveau ciocolata inauntru. Bune, n-am ce zice, dar nu pot sa zic ca m-au dat pe spate.La final, portughezul nostru era nerabdator sa mai mergem in vreun club/ bar/ carciuma sa mai bem ceva, sa mai povestim. Din pacate pentru el, era aproape ora 1 la noi in Bucuresti, asa ca noi 3 romanasii eram cam morti de som, si am zis ca o lasam pentru alta seara, asa ca ne-a dus la hotel. Gata.

Lisabona - Pilot Episode

Deci, da, se pare ca in continuare nu am parte de internet in viata mea. Dupa exilul de o luna la Targoviste, acum sunt la Lisabona pentru o saptamana. Evident, nici aici nu am parte de tehnologia atat de draga mie. Exista un amarat de wireless in holul hotelului, si asta e tot.
Daaaar, totusi pot sa profit de faptul ca in aceasta saptamana am un program destul de lejer, asa ca, o sa scriu posturile in timpul liber, si seara la hotel doar o sa intru 5 minute sa le fac…publice. In clipa in care nu o sa mai apara nimic saptamana asta, inseamna fie ca am dat de greu si nu am apucat sa scriu nimic, fie ca ma distrez prea tare si nu mai am timp de alea 5 minute. Asa ca…sa auzim numai de bine. Si de-o fi sa nu ne auzim…sa fie din al doilea motiv.