Day 1 - Sushi

Aseara am avut unul din acele momente in care am fost impartita intre dorinta de a scoate aparatul foto si a face zeci de poze, si gandul ca voi pastra amintirile mai intense daca voi privi totul prin ochii mei si nu prin sticla.
Seara a inceput cum nu se poate mai…ingramadit, intr-o masina sport cu 2 usi in care, evident, eu am stat in spate, cu genunchii la gura. Si da, am avut dovada vie a motivelor pentru care urasc aceste masini. Evident… exact asa cum prevazusem, am stat cu capul intr-o parte tot drumul, pentru ca altfel dadeam cu el de tavan.
Portughezsii sunt nebuni dupa peste. De orice fel. Cred ca ma asteapta o saptamana intreaga de mancat vietati umede – astazi la pranz mergem undeva unde se mananca numai peste. Deci…glurp..glurp…
Anyways. De mult timp tot ziceam ca vreau sa merg la un restaurant japonez. Si uite ca s-a ivit si ocazia. Am mers sa mancam sushi cu un portughez cu un nume predestinat fabulosului: Prada. Unul din acei barbati aflati la varsta de aur, care trateaza totul cu o nonsalanta fermecatoare.
Am fost la un restaurant aflat intr-o arena unde pe vremuri erau lupte de tauri, si care acum fusese transformata in centru comercial. Restaurantul…de o simplitate fabuloasa. Era genul de loc care te fermeca, fara sa stii de ce. Si da, nu exista notiunea de furculita si cutit. Aveai 2 bete cu care trebuia sa te descurci cum stii. Nu puteai sa mananci cu ele… aveai doua optiuni: oriu mancai cu mana, ceea ce era putin deplasat datorita felului in care arata locul, ori ramaneai flamand – mai plauzibil J))
Evident, ni s-a recomandat ce sa mancam. Am comandat un platou de 3 persoane cu sushi de toate natiile si felurile, si am luat la rand berile japoneze – in ordinea aflata pe meniu. De sus in jos.
La inceput ne-au servit cu niste vinete…intr-un fel de sos si cu o bautura care, Dumnezeu stie ce era, ca nu ne-a zis nimeni nimic. Apoi, ne-au mai adus niste bucatele de peste cu branza, iar dupa aceea, let there be sushi!!!!
Nu stiu cum sa il descriu. Se stie, este genul de mancare pe care you whether love it or hate it. I loved it. Mai ales cel cu orez. Nu stiu exact cum se prepara, probabil ca nu mi-ar fi de nici un folos. Oricum, gustul este unul cu totul si cu totul deosebit, si are in el o sumedenie de note si arome si…stari.
Am stat la tot soiul de povesti, care mai de care mai haioase, despre excusii si peripetii, despre Amsterdam si ale lui…erhm…atractii culinare, despre Romania, despre noi, despre ei, despre cat de buna e sampania cu stridii si cu caviar (ewewew….). Am aflat ca portughezul nostru este unul din acei oameni innebuniti dupa Romania, si da, si dupa Carturesti :P
La desert am luat ceva care se chema Harukami numaistiucum. L-am ales pentru ca aseara mi-a parut tare rau ca inainte de plecare am decis sa imi las acasa cartea cu „elefantul roz” a lui Haruki Murakami, si m-am gandit ca poate asa mai compensez :P Era inghetata cu niste chestii necunoscute care aveau ciocolata inauntru. Bune, n-am ce zice, dar nu pot sa zic ca m-au dat pe spate.La final, portughezul nostru era nerabdator sa mai mergem in vreun club/ bar/ carciuma sa mai bem ceva, sa mai povestim. Din pacate pentru el, era aproape ora 1 la noi in Bucuresti, asa ca noi 3 romanasii eram cam morti de som, si am zis ca o lasam pentru alta seara, asa ca ne-a dus la hotel. Gata.