Astazi, in timpul unei intalniri cu un client, am fost brusc intrerupta de un personaj care a intrat nepoftit in biroul unde ne aflam, si care mi-a acaparat toata atentia cu…un trabuc. Si nu neaparat cu “betigasul” din tututn pe care-l tot baga in gura, ci prin imaginea pe care o crea acel…”betigas”. Prin modul in care barbatul isi misca intregul brat pentru a duce trabucul la gura, pentru ca mai apoi sa il lase sa cada absent intre doua degete. Prin modul in care acapara tot aerul din camera si toata atentia celor prezenti prin mirosul pe care il emana. Prin modul in care isi incrunta putin privirea in momentul in care tragea din trabuc, pentru ca mai apoi sa priveasca extatic atunci cand scotea valul de fum din gura.
Si m-am gandit eu…ce are trabucul in plus fata de o tigara? Adica…sa fim seriosi…daca la o masa cineva isi aprinde o tigara, cu siguranta ca cel putin unele priviri se vor incrunta, si unele nasuri vor stramba. Dar in momentul in care cineva isi aprinde un trabuc….amutesc toate. Si priviri, si nasuri. Doar coltul gurii poate ca schiteaza un zambet discret de…poate admiratie…poate o oarecare invidie. Trabucul are prestanta, are imagine, iar cel care il tine in mana trebuie sa isi insuseasca si prestanta, si imaginea. Nu as putea asocia niciodata un trabuc, cu un barbat imbracat in trening Nike, tot asa cum nu as putea asocia niciodata o tigara fara filtru cu un barbat cu preastanta. Trabucul e masculin. Este unul din acele obiecte, care parca a fost facut special pentru a fi tinut in mana de un barbat. Si cand zic barbat…ma refer la un…BARBAT.
Si nu, sa nu va imaginati ca persoana mea de astazi era cine stie ce James Bond. Nu, era un turc mic, batran si chel. Dar imaginea lui tinand in mana acel trabuc, atentia neglijenta cu care il trata, m-au facut sa imi intiparesc in minte imaginea lui si sa zambesc putin acum, seara, in camera de hotel.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu