M-am mutat

Urmare a unui cadou minunat de la Vlad... de azi incolo ma gasiti aici. Asa ca update your bookmarks si... sa ne auzim cu bine.

Daca tot am vorbit de vremea copilariei...

De ceva ore bune ma delectez cu Sandy Bell. Dada, este chiar desenul acela animat, cu fetita blonda cu masina si camera foto. L-am gasit postat in intregime pe Youtube, dublat in spaniola.

Enjoy

Fabrica de hand-made

Cum am plecat eu din Bucuresti, s-a umplut orasul de locuri/ lucruri/ evenimente, care mai de care mai interesante, unde macar virtual as vrea sa ajung. Lucru care nu poate decat sa ma incante. Asa ca mi-am propus ca, daca eu nu am cum sa ajung, macar sa impartasesc stirea celor care au ramas "acasa", ca macar ei sa se bucure de creativitatea romanilor.
Fabrica hand-made va avea loc pe 5 aprilie (pus strategic, imediat dupa zilele de salar) in ...Fabrica, si dupa cum arata site-ul lor, pare ca va fi ceva cu adevarat minunat pentru cei pasionati de toate lucrurile lucrate manual, si care in ultima vreme ne ibraca mainile, urechile si umerii.

Cand eram eu mica

Cu nici 5 minute in urma am terminat de citit Dilema Veche. Pe net, evident, un numar mai vechi probabil, nici nu stiu care. Tema saptamanii era Distractie in timpul comunismului. Si cate amintiri mi-a trezit aceasta tema. Varsta imi permite sa ma consider unul din acei oameni norocosi care pe vremea comunismului au fost suficient de mici incat sa nu ii simta tragismul, dar indeajuns de mari incat sa si-o aminteasca. Si cate lucruri frumoase imi amitnesc de atunci….
- emotia cand venea la bunici "Mercurul" cu bunatati - portocale si calciu eferverscent (preferatul meu)
- papusile gonflabile "Ioana" pe care mi le cumpara tata in fiecare vara de la statiile PECO
- restaurantele de la hotelurile de la mare, unde ne asezam in fiecare zi la aceeasi masa care avea un numar inscriptionat (cica al nostru)
- prajiturile (Boema parca) cu un gust senzational
- zilele cand bunica ma lua la piata ca sa poata sa cumpere zahar sau unt "si pentru mine"
- jeleurile mentolate chinezesti, care se gaseau intr-o cutie verde de tabla - cred ca se mai gasesc si acum prin farmacii, dar nu as mai avea curajul sa le incerc
- pungile de pufuleti
- magazinul Materna de la Orizont, unde erau papusi cu parul modelat din cauciuc - dar vai, atata de frumoase
- mama care avea unghii lungi si rosii, si purta prin casa un capot de catifea (credeam eu) de culoarea unghiilor
- Mos Pandele, care isi vindea acadelele pe plajele din Neptun
- caramelele de la alimentara care erau atata de tari, incat draga Mica (doamna care m-a crescut pe mine) si-a rupt un dinte in ele
- filmul Mama vazut cu…Mama la cinematograful Central din Bacau
- Mos Gerila
- cartile frumos colorate scrise de autori rusi
- borcanele din sticla cu bomboene colorate (si gust oribil) care tronau pe tejghelele magazinelor
- primul calculator
- Pepsi Cola
- buchetele de flori invelite in hartie
- bunatatile pe care bisnitarii polonezi/ rusi le vindeau din masinile lor, parcate la bunica pe strada

Acasa

Florile mele, cum stateau ele vineri la amiaza, pe la ora 2.

Cel mai frumos tort...

...mi l-a adus tata marti. Facut de mama din ciocolata in 3 culori, ambalat cu grija intr-o cutie de bomboane, si trimis pe avion la odrasla, sa aiba in ce sa sufle pe 29.

Sa te fereasca sfantu' sa vrei la baie

OK, aseara, dupa...ceva ani de asteptare i-am vazut din nou pe dragii, scumpii si iubitii mei baieti de la Nightwish (a se observa ca am spus "ii" si nu "ele" - mentiune pentru cei care stiu ca o ...ewwww, phew phew, ewww...pe femeia cea noua).

Deci. Primul concert in afara tarii, nu stim la ce sa ne asteptam. Pentru ca a fost o zi draguta, am plecat devreme de acasa, ca am zis ca in Rotterdam putem sa mergem pe jos de la gara la Ahoy (unde se tinea cantarea). Mare greseala, pentru ca am ajuns acolo rupti de oboseala, dupa aproape 3 ore de mers. Bine, pe drum a fost foarte dragut si simpatic, am vazut inclusiv rezultatele unei batai cu vopsea intr-un cartier de indieni, am mai intrat in nscaiva magazine (asa...sa nu pierdem contactul cu civilizatia, ca la noi la tara...mai greu). Am ajuns acolo cam cu o ora inainte sa se dea drumul in sala. Deja erau oameni stransi la poarta, pusi frumos...in rand (hahahahaha, sa vezi asta la noi in Romania), unul in spatele celuilalt. Rupti fiind, am zis ca nu are sens sa stam in picioare, asa ca am intrat la carciuma de langa, unde...era plin de goths de toate varstele (de la 13 la 60 de ani) imbracati asa cum vedeam numai in poze pe net cand eram prin clasa a noua. Adica... in rochii lungi din catifea si dantela, cu corsete, cu tinte, cu latex, ce sa va spun....o frumusete :D. Din pacate...nu l-am avut pe Tuomas 2 cu mine, asa ca nu am facut nici o poza dar....minunati oamenii.

Boooon, stam noi la carciuma, ne tragem rasuflarea, si dupa vreo 45 de minute iesim afara si...ce sa vezi? In toata piata din fata salii se intineda o mare coada. Fara garzi, fara separatoare intre randuri, ci facuta pur si simplu din bunul simt al oamenilor (din nou tin sa mentionez....extraordinar de frumooooooooooosi). Ne aseazam la coada, urmarim personajele pestrite din jurul nostru, ne bucuram de priveliste, mie, parca a inceput sa imi mai vina cheful de concert, se da drumul la intrare. Urale, strigate, aplauze. Coada rezista - adicatelea...nu se aduna cu totii ciorchine, buluc peste oamenii care verifica biletele).

Desi exista doar o usa de acces, avansam intr-un ritm uimitor si...in 10-15 minute suntem inauntru. Din nou coada la garderoba, la fel...lejer, rapid, scapam si de haine. Intram in sala, evident ne bulucim in fata scenei (mai mult eu decat Sergiu), si asteptam cuminti sa inceapa minunea. Ne mai uitam la oameni, mai comentam asa in limba noastra ca "uite bre ce decoltata e aia", si "ce bot negru are" (hihihihihihi), si...merge Dana la baie. Lumea continua sa intre in sala, muzica nu incepuse, asa ca am zis sa..imi iau de-o grija. In fata mea, 30 de femei. Wow! Juma de ora de stat la rand (aproape). Dau sa ma intorc in sala. Intru, ma bulucesc si de-odata..."ntz, nu te las sa treci". Se uita o femeie urat la mine. Huh? Adica...cum? Adica...nu vroia sa ma lase sa trec de ea. Incerc sa ii explic ca nu ma voi opri in fata ei sa ii obstructionez privelistea, si ca prietenul meu se afla undeva mai incolo. Continua sa harsaiasca cu prunele in gura cu pretenii din grupul ei (adica sa vorbeasca in limba lor), si se hahaie cu totii la mine, de parca cine stie ce absurditate as fi spus. Adica... cum sa trec mai departe? Ma enervez, o imping oarecum..nedelicat mai incolo, ii zic vreo 2 vorbe asa...pe romaneste si multumiri pentru amabilitate in engleza, si trec mai departe.

Evident, pret de inca juma de ora, o bombanesc si o trec prin intregul regn animal, ii atribui adjective care mai decare mai magulitoare, si basically, imi imaginez ca o bat de o usuc. Nu mica mi-a fost mirarea cand, pe tot parcursul concertului am vazut o multime de oameni care au trecut prin aceeasi poveste. Cu alte cuvinte, co-privitorii lor, nu vroiau sa ii lase sa treaca. Dar la modul foarte direct si violent, le spuneau in clar. Nu vreau sa te las sa treci. Punct. Asa ceva, nu mi-a fost dat sa vad la concertele din Romania. Ok, se mai uita unul urat la tine, se stramba, dar niciodata nu am patit sa nu fiu lasata sa trec prin multime. Asa ca...bila neagra pentru mine ca am nedreptatit-o pe olandeza cea zglobie, care pur si simplu se incadra in...cultura lor... olandeza. Doamne fereste sa ai nevoie de apa/ toaleta in timpul unui concert pe stadion, ca la intrare ramai.

Oricum, trecand la lucruri mai dragute, ce pot sa zic? Mi-a fost dor de Nightwish, oricat i-am bodoganit eu in ultima vreme. Si din nou am realizat ca...merita sa dai oricat de multi bani pe concerte, pentru ca sunt amintiri de neegalat. Femeia cea noua? Insipida, inodora si incolora (mai ales acum ca e si blonda). Atat de I,I,I, incat de multe ori am reusit sa o acopar cu capul celui din fata mea si sa ii vad pe scena numai pe baieti. De auzit si asa canta in soapta, asa ca am putut sa o ignor cu desavarsire. Concertul a fost cu tot tacamul, de la efecte pirotehnice, la zapada artificiala si confeti. Mult mai slab decat cele din vremurile de demult, mai agresiv din punct de vedere instrumental, dar special. Genul de experiena pe care nu poti neaparat sa o redai in cuvinte, pentru ca...pur si simplu nu s-a inventat inca limba care sa exprime emotiile. Asa ca...mai bine nu incerc. Pot doar sa zic ca.... Tuomas (the one) nu s-a dezmintit nici de data asta.

Ring with Diamonds

Sunt la Ploiesti saptamana asta. Si, ca orice om al muncii departe de casa, imi inec amarul in cat mai multe magazine. Si tot uitandu-ma eu asa prin vitrine, am dat peste cateva magazinase cu bijuterii, si nelipsitrele lor inele cu mot. Ma refer la celebrul inel de logodna, ala cu mot in varful caruia se afla o piatra mai mult sau mai putin...dura.
Si ma gandesc...cata lipsa de imaginatie, atat in randul femeilor care isi doresc acest inel, cat si in randul flacailor, care nu se mai obosesc sa aleaga un inel care sa se muleze pe personalitatea consoartei, ci pur si simplu...se duc la magazin si aleg motul care se incadreaza in limita de pret. La magazinul din seara asta, care se dorea unul cu oaresce pretentii, erau cel putin 6 inele identice ca model, singura diferenta intre ele facand-o marimea motului. Este ca si cum ai cumpara bomboane de la alimentara. In loc sa zici dati-mi bomboade se 10 lei, spui dati-mi un mot de 10 milioane. Scurt si la obiect. Dar cat de trist...

Restanta de ieri

...si nu, nu am uitat ca ieri a fost 1 decembrie, asa ca recuperez azi.

Amintiri dintr-o vara fierbinte, pentru un inceput de iarna dulce.

Domul Pruna

V-ati intrebat vreodata de ce dirijorul se agita atata cand condce o orchestra? Eu in seara asta am avut deosebita placere de a-l vedea in actiune pe domnul dirijor Pruna. Un om grozav de simpatic, care a condus pentru o seara o orchestra de...medici. Dada, de oameni care in timpul zilei taie in carne vie si seara canta la flaut sau vioara.
Si in aceasta seara mi-am permis cateva clipe de ignoranta in care am fost grozav de amuzata de...miscarea scenica a domunlui Pruna si nu m-am putut abtine sa nu mi-l imaginez tot timpul cat am fost in sala, desenat cu creionul pe hartie si jucand intr-un desen animat de Disney.
Poze cu domnul Pruna...in weekend cand ma intorc de la Ploiesti.

Netul asta si ce mai vedem pe el

Date fiind toate criticile aduse la adresa totalei lipse de activitate de pe acest blog, am promis ca in luna decembrie voi posta zilnic cate un articol/ poza/ ...ceva. Inca nu e decembrie dar...ma antrenez pentru ce va veni.

De ceva vreme sunt abonata la tot soiul de newsletters ca sa raman in pas cu...ce se intampla in jurul meu. Evident ca la majoritatea dau delete fara ca macar sa le deschid. Dar ocazional apuc sa stau o juma de ceas sa vad ce mai face lumea. Si tot citind eu asa...am dat peste un articol despre cum Kate Winslet a facut scandal ca diverse poze de-ale ei au fost photoshopate si ea a aparut pe copertile revistelor mai slaba, mai frumoasa, etc, etc. Lasand la o parte faptul ca articolul a fost scris de o femeie total frustrata, m-a pus nitel pe ganduri.

Iubesc Photoshopul si tot ce poate fi facut cu el. Iubesc faptul ca pot sa fac ca fata mea nu tocmai perfecta, sa arate ca un bibelou de portelan. Am tot respectul din lume pentru oamenii care pot sa transforme o femeie diforma intr-o frumusete. Cu toate astea, ma gandesc... la ce foloseste toata munca asta. Sa fim seriosi, este clar ca Photoshop-ul este la moda alaturi de gentile Luis Vuiton si pantofii Gucci. Nu apare pe podium dar...it is there, baby. Totusi, mi se pare ca s-a atins un punct in care, din a retusa anumite elemente, s-a ajuns ca persoanele din poze sa arate ca niste masti. Ma uitam la nus' ce reclama intr-o revista, si femeia aia din poza nu avea nici o cuta pe fata. Si numa refer la riduri, ci la cutele obisnuite pe care le are fata oricarui om. Arata grotesc.

Ne este chiar asa de rusine de cum aratam? Pana si femeile cele mai frumoase, au ajuns sa nu fie suficient de frumoase incat sa trebuiasca sa fie ascunse de straturi intregi de filtre si airbrush-uri? Cu alte cuvinte...nimeni nu e destul de frumos pentru zilele noastre. Mi se pare destul de trist ca s-a ajuns aici. Din punctul asta de vedere...tot respectul pt Kate Winslet.

Corporate fun

Weekendul trecut am fost la Bran. Cu...corporatia. Vedeti si voi ce-a iesit

Si daaaa...faptul ca am pus foarte putine poze cu colegii nu este intamplator. Nu si-au castigat locul aici :D

The small pleasures in life

FITS

Chiar ma gandeam eu asa, ca Sibiul este un oras pe care nu as vrea sa il cuosc in afara centrului istoric. Pentru simplul motiv ca la momentul asta, imi place sa imi imaginez ca locuitorii orasului traiesc cu totii un dolce far niente, in care se plimba mereu, merg la spectacole, galerii sau pur si simplu stau pe o banca. Nu as vrea sa cunosc si partea…civilizata a orasului, sa vad blocuri sau sa aflu ca defapt locuitorii Sibiului au si ei joburile lor, problemele lor, si ca nu traiesc asa cum imi place mie sa cred.
Dar…revenind la aseara. Ieri a fost prima zi din FITS (adicatelea…Festivalul International de Teatru de la Sibiu). In Bucuresti, un festival international de teatru nu ar fi nicodata semnalat cu atata pompa ca in Sibiu. Inca de cand am ajuns in oras, pe fiecare stalp erau bannere cu festivalul, si peste tot afise. No chance missing it. Si pentru cei care…chiar s-ar fi incapatanat sa nu se uite in jur, aseara a fost un minunat concert in piata mare a orasului, si un foc de artificii si mai minunat.
Stage 1: Plimbarea. Ma plimbam ieri fara tinta pe strada, cand am auzit o melodie care aducea izbitor de mult a Gotan Project. M-am linistit repede, pentru ca mi-am zis ca asa ceva nu ar fi putut trece neobservat, asa ca probabil erau niscaiva wannabees. In piata mare, erau ce-i drept niste unii, dar nici decum niste wannabees cum am crezut eu initial. Trupa se chema “La goutte au nez” si veneau din franta. Grozava muzica. O combinatie intre Gotan Project (duh…) si Pink Martini cu destule influente balcanice. Excelenta muzica, exceleti oamenii din jur. Nu am putut sa stau prea mult din pacate pentru ca era extraordinar de frig si pentru ca….trebuia sa muncesc 
Stage 2: Munca. Tic-tac, tic-tac face ceasul. Tocmai a inceput piesa de tearu din cortul de vizavi. Romeo si Julieta, a unei trupe din tara (IL) – ce-o fi aia…nu stiu inca, dar nici nu conteaza. O sa Google it up mai incolo. Colegele mele muncesc. Eu, din spirit de fronda…muncesc cu ele. Le ajut pe niste rapoarte, cu ochii la ceas. Incepe sa se auda muzica din cortul unde e piesa. Fetele se chinuie, se agita cu cifre si rapoarte. Nu mai rezist, asa ca le spun ca merg pana sus in camera. Fug pe culoarele hotelului, imi iau in picioare niste pantofi, trag o bluza pe mine si fug sa vad piesa. Intru in cort, alerg spre scena si…ghinion. Nimeresc fix la pauza. OK, back to work then. Fug inapoi in camera, imi dau jos bluza, iau papucii de casa si ma intorc la fete. Cande ram pe drum…incep artificiile. Detour !!!! Stau, ma uit, ma minunez, dau sa plec, incep si mai mari si mai frumoase. Ma intorc. Stau, ma uit, ma minunez, dau sa plec…iar pornesc mai tare. Tot asa de vreo 3-4 ori, pana mi-am zis ca va trebui sa aleg. Ori artificiile, ori piesa. Am ales piesa. Ajung in camera, ma foiesc, ajut, calculez, fetele se plictisesc de munca. Goodie !!!!! Fuga inapoi in camera. Punem iarasi bluza groasa si pantofii, o luam pe Cristina de-o aripa si fugim in cort. Aerul din jur era ca de...festival. Din acel festival cu multe trupe si petreceri in camin :P
Stage 3 : Piesa. Nu era de fapt o piesa de deatru, ci o adaptare « dansanta » dupa Romeo si Julieta. Am ajuns cand inca mai era o ora, asa ca am apucat sa ne destindem si sa ne bucuram de spectacol. Grozavi dansatorii si grozava coreografie. Am plecat de acolo la 1. Noaptea. Sa mai spuna cineva ca in Sibiu localnicii nu traiesc intr-un dolce far niente.

Deci...da. Tot respectul

Zilele astea ma perind prin Sibiu (de unde si hotelul cu spa-ul lui si apa plata cu lamaie). Ma perind si raman uimita de cati turisti se perinda la randul lor pe aici. In fiecare zi, vad alt grup prin holul hotelului. Pana mai acum cateva luni, nu puteam sa imi imaginez turisti in afara perioadei iulie-august. Daca eu merg in vacante doar atunci, asta inseamna ca toata lumea trebuie sa mearga in vacate odata cu mine. Prima oara m-am confruntat cu acest…fenomen neobisnuit in martie cand am fost la Venetia. Ma asteptam sa gasesc orasul pustiu, fara picior de strain in jur. Nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit toate hotelurile pline, iar pe strazi erau armate de oameni cu aparate foto si harti in mana.


Aici in Sibiu terasele sunt pline, se vorbesc o multitudine de limbi straine si toata lumea pare in vacanta. Cu greu ii poti deosebi pe localnici de turisti. Ok, anul trecut…sa zicem ca orasul era capitala europeana a culturii, bla, bla, bla…Dar acum? Acum este un simplu oras. Ceea ce…dovedeste ca se poate si la noi. Se poate ca si la noi, sa umpli un oras de turisti, fara sa fie vreun eveniment aparte, se poate sa aduci oameni in vizita (chiar si in afara « sezonului ») doar prin puterea farmecului unui loc. Si da….Sibiul este in Romania, si in el locuiesc tot romani. Tot respectul.

Pitziponceala

Mai nou la mine in department este la mare moda site-ul www.pitzipoanca.org. Va recomand sa intrati doar daca aveti nervi de otel si stomace asisderea. Ei bine, ieri m-am incumetat si eu la niscaiva pitziponceala impreuna cu colegele mele…Pitzi.
Adicatelea…am stat 3 ceasuri in SPA-ul hotelului, mergand din sauna in jacuzzi si din jacuzzi in sauna, pana am ajuns ca niste pui numai buni de pus pe gratar. Dupa ce am decis ca a fost suficient acest tratament…inuman de muratureala, am mers in oras, si ca 3 Pitzi care se respecta, am comandat salate. Apogeul a fost atins atunci cand chelnerul ne-a intrebat ce vrem sa bem. Nu am crezut ca voi apuca ziua dar, am comandat o apa plata. Cu lamaie. Ewwwww…..
Nu a fost chiar rea.

Ce si cum mancam in Portugalia

Mancam mult tare, si bun – ca daca ar fi sa mancam tot din farfurie, am ajunge ca…mancarea lor traditionala (nu aveti decat sa cautati sa vedeti care e).

Totusi, trebuie sa mancam tot, pentru ca daca nu mancam tot, au senzatia ca nu ti-a placut mancarea si se supara.

Mancam cu cel putin doua tipuri de garnituri la un fel de mancare. Ambele incluse in pret – big brownie point, pentru ca nu trebuie sa iti mai alegi tu garnitura si s-o platesti separate.

Mancam in cele mai galagioase locuri posibile. Nicaieri nu am fost in restaurante unde sa se vorbeasca mai mult si mai tare ca aici.

Trebuie sa subliniez pentru a doua oara…la pranz mancam cu un pahar de vin sau bere alaturi – un nou maaaare brownie point pentru ei.

Mancam deserturi extrem de bune si de usoare, pe care nu ai cum sa le gasesti la noi. Adica…ai avea cum, dar nu le gasesti, asa ca tot acolo ajungem.

In rest…mancam cam ce mancam si pe la noi.

Team work

Deci, da, in mod oficial, la aceasta ora, eu stau la un birou si citesc Dilema Veche, in loc sa merg sa vad si eu macar o cladire din Lisabona. Probabil ca pana vineri cand ma voi intoarce in tara nu voi apuca sa vad nimic, asa ca sa nu ma intrebati cum a fost, sau daca mi-a placut, sau…sa vreti sa vedeti poze. Pentru ca…da, dragilor Vlad si Cuba, multumesc din suflet pentru aparat, dar pana acum am reusit sa fac doar 3 poze de la geamul hotelului :)).
The cruel life of team work…

Problema cu cumparaturile

Daaa…mi-am dat seama de unde vine problema cu cumparaturile. De la prima achizitie. Adica…daca cumva te afli intr-un magazin mare, fie el si un mall, si te pune naiba sa cumperi ceva…nu te mai poti opri pana nu ai spart toate limitele bugetului. Daca reusesti si te abtii sa nu iei nimic…problema nu e asa de mare. De exemplu, aseara am am batut recordul, si am stat la cumparaturi de la ora 9 ora Romaniei, si pana la ora 3. Noaptea. Asta pentru cei care rad de mine ca ma culc odata cu gainile. Se stiu ei…Si da…am spart multi bani. Mult mai multi decat ar fi trebuit poate. But anyways…it was cool. La un moment dat planuisem sa ies afara sa fac poze la un pod fain, dar…am uitat, prinsa fiind in tornada atator initiale interesante, cum ar fi h, m, c, a.
Cel mai cool a fost ca mi-am luat o bluzita cu unul din acei ugli people prins in piept. Este atata de frumoasa!!!!! Am aruncat repede eticheta, pentru ca imi tragea plasa mult in jos, si acum abia astept sa plec de aici sa o pot plimba prin oras. …si , da, desi sunt de trei zile in Lisqbona, nu am vazut absolute nimic din oras. Deja devine frustrant. Nici macar nu stiu daca as vrea sa vin in vacanta aici. Poate in seara asta, daca nu va ploua…apuc sa merg macar pe 2 strazi…

Pranzul la Lisabona - Pro si contra

Pro
Vezi cum se schimba culoarea oceanului in timp ce mananci – fabulos
Este normal sa bei 1-2-3 pahare de vin la masa, chiar daca esti in timpul programului, fara ca nimeni sa se uite stramb la tine – la Bucuresti am baut o singura data o bere la masa de pranz cu o colega si ni s-a parut mare scofala
Poti purta o conversatie inteligenta – bine…asta o poti face si la cina, nu e musai sa fi amsa de pranz
Poti manca un peste de care nu ai mai auzit in viata ta, si sa ti se para extraordinary
Nota de plata se imparte egal la numarul de meseni, fara sa se apuce fiecare sa scoata calculatorul, sa calculeze, si la final sa iti dai seama ca mai lipsesc 2 lei – tot respectul
Poti face o plimbare linistita cu masina pe coasta oceanului – asa…doar cat sa se aseze mai bine mancarea

Contra – and a big one
Trebuie sa iti platesti singur mancarea – si credeti-ma, ca nu e ieftina deloc