Netul asta si ce mai vedem pe el

Date fiind toate criticile aduse la adresa totalei lipse de activitate de pe acest blog, am promis ca in luna decembrie voi posta zilnic cate un articol/ poza/ ...ceva. Inca nu e decembrie dar...ma antrenez pentru ce va veni.

De ceva vreme sunt abonata la tot soiul de newsletters ca sa raman in pas cu...ce se intampla in jurul meu. Evident ca la majoritatea dau delete fara ca macar sa le deschid. Dar ocazional apuc sa stau o juma de ceas sa vad ce mai face lumea. Si tot citind eu asa...am dat peste un articol despre cum Kate Winslet a facut scandal ca diverse poze de-ale ei au fost photoshopate si ea a aparut pe copertile revistelor mai slaba, mai frumoasa, etc, etc. Lasand la o parte faptul ca articolul a fost scris de o femeie total frustrata, m-a pus nitel pe ganduri.

Iubesc Photoshopul si tot ce poate fi facut cu el. Iubesc faptul ca pot sa fac ca fata mea nu tocmai perfecta, sa arate ca un bibelou de portelan. Am tot respectul din lume pentru oamenii care pot sa transforme o femeie diforma intr-o frumusete. Cu toate astea, ma gandesc... la ce foloseste toata munca asta. Sa fim seriosi, este clar ca Photoshop-ul este la moda alaturi de gentile Luis Vuiton si pantofii Gucci. Nu apare pe podium dar...it is there, baby. Totusi, mi se pare ca s-a atins un punct in care, din a retusa anumite elemente, s-a ajuns ca persoanele din poze sa arate ca niste masti. Ma uitam la nus' ce reclama intr-o revista, si femeia aia din poza nu avea nici o cuta pe fata. Si numa refer la riduri, ci la cutele obisnuite pe care le are fata oricarui om. Arata grotesc.

Ne este chiar asa de rusine de cum aratam? Pana si femeile cele mai frumoase, au ajuns sa nu fie suficient de frumoase incat sa trebuiasca sa fie ascunse de straturi intregi de filtre si airbrush-uri? Cu alte cuvinte...nimeni nu e destul de frumos pentru zilele noastre. Mi se pare destul de trist ca s-a ajuns aici. Din punctul asta de vedere...tot respectul pt Kate Winslet.

Corporate fun

Weekendul trecut am fost la Bran. Cu...corporatia. Vedeti si voi ce-a iesit

Si daaaa...faptul ca am pus foarte putine poze cu colegii nu este intamplator. Nu si-au castigat locul aici :D

The small pleasures in life

FITS

Chiar ma gandeam eu asa, ca Sibiul este un oras pe care nu as vrea sa il cuosc in afara centrului istoric. Pentru simplul motiv ca la momentul asta, imi place sa imi imaginez ca locuitorii orasului traiesc cu totii un dolce far niente, in care se plimba mereu, merg la spectacole, galerii sau pur si simplu stau pe o banca. Nu as vrea sa cunosc si partea…civilizata a orasului, sa vad blocuri sau sa aflu ca defapt locuitorii Sibiului au si ei joburile lor, problemele lor, si ca nu traiesc asa cum imi place mie sa cred.
Dar…revenind la aseara. Ieri a fost prima zi din FITS (adicatelea…Festivalul International de Teatru de la Sibiu). In Bucuresti, un festival international de teatru nu ar fi nicodata semnalat cu atata pompa ca in Sibiu. Inca de cand am ajuns in oras, pe fiecare stalp erau bannere cu festivalul, si peste tot afise. No chance missing it. Si pentru cei care…chiar s-ar fi incapatanat sa nu se uite in jur, aseara a fost un minunat concert in piata mare a orasului, si un foc de artificii si mai minunat.
Stage 1: Plimbarea. Ma plimbam ieri fara tinta pe strada, cand am auzit o melodie care aducea izbitor de mult a Gotan Project. M-am linistit repede, pentru ca mi-am zis ca asa ceva nu ar fi putut trece neobservat, asa ca probabil erau niscaiva wannabees. In piata mare, erau ce-i drept niste unii, dar nici decum niste wannabees cum am crezut eu initial. Trupa se chema “La goutte au nez” si veneau din franta. Grozava muzica. O combinatie intre Gotan Project (duh…) si Pink Martini cu destule influente balcanice. Excelenta muzica, exceleti oamenii din jur. Nu am putut sa stau prea mult din pacate pentru ca era extraordinar de frig si pentru ca….trebuia sa muncesc 
Stage 2: Munca. Tic-tac, tic-tac face ceasul. Tocmai a inceput piesa de tearu din cortul de vizavi. Romeo si Julieta, a unei trupe din tara (IL) – ce-o fi aia…nu stiu inca, dar nici nu conteaza. O sa Google it up mai incolo. Colegele mele muncesc. Eu, din spirit de fronda…muncesc cu ele. Le ajut pe niste rapoarte, cu ochii la ceas. Incepe sa se auda muzica din cortul unde e piesa. Fetele se chinuie, se agita cu cifre si rapoarte. Nu mai rezist, asa ca le spun ca merg pana sus in camera. Fug pe culoarele hotelului, imi iau in picioare niste pantofi, trag o bluza pe mine si fug sa vad piesa. Intru in cort, alerg spre scena si…ghinion. Nimeresc fix la pauza. OK, back to work then. Fug inapoi in camera, imi dau jos bluza, iau papucii de casa si ma intorc la fete. Cande ram pe drum…incep artificiile. Detour !!!! Stau, ma uit, ma minunez, dau sa plec, incep si mai mari si mai frumoase. Ma intorc. Stau, ma uit, ma minunez, dau sa plec…iar pornesc mai tare. Tot asa de vreo 3-4 ori, pana mi-am zis ca va trebui sa aleg. Ori artificiile, ori piesa. Am ales piesa. Ajung in camera, ma foiesc, ajut, calculez, fetele se plictisesc de munca. Goodie !!!!! Fuga inapoi in camera. Punem iarasi bluza groasa si pantofii, o luam pe Cristina de-o aripa si fugim in cort. Aerul din jur era ca de...festival. Din acel festival cu multe trupe si petreceri in camin :P
Stage 3 : Piesa. Nu era de fapt o piesa de deatru, ci o adaptare « dansanta » dupa Romeo si Julieta. Am ajuns cand inca mai era o ora, asa ca am apucat sa ne destindem si sa ne bucuram de spectacol. Grozavi dansatorii si grozava coreografie. Am plecat de acolo la 1. Noaptea. Sa mai spuna cineva ca in Sibiu localnicii nu traiesc intr-un dolce far niente.

Deci...da. Tot respectul

Zilele astea ma perind prin Sibiu (de unde si hotelul cu spa-ul lui si apa plata cu lamaie). Ma perind si raman uimita de cati turisti se perinda la randul lor pe aici. In fiecare zi, vad alt grup prin holul hotelului. Pana mai acum cateva luni, nu puteam sa imi imaginez turisti in afara perioadei iulie-august. Daca eu merg in vacante doar atunci, asta inseamna ca toata lumea trebuie sa mearga in vacate odata cu mine. Prima oara m-am confruntat cu acest…fenomen neobisnuit in martie cand am fost la Venetia. Ma asteptam sa gasesc orasul pustiu, fara picior de strain in jur. Nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit toate hotelurile pline, iar pe strazi erau armate de oameni cu aparate foto si harti in mana.


Aici in Sibiu terasele sunt pline, se vorbesc o multitudine de limbi straine si toata lumea pare in vacanta. Cu greu ii poti deosebi pe localnici de turisti. Ok, anul trecut…sa zicem ca orasul era capitala europeana a culturii, bla, bla, bla…Dar acum? Acum este un simplu oras. Ceea ce…dovedeste ca se poate si la noi. Se poate ca si la noi, sa umpli un oras de turisti, fara sa fie vreun eveniment aparte, se poate sa aduci oameni in vizita (chiar si in afara « sezonului ») doar prin puterea farmecului unui loc. Si da….Sibiul este in Romania, si in el locuiesc tot romani. Tot respectul.

Pitziponceala

Mai nou la mine in department este la mare moda site-ul www.pitzipoanca.org. Va recomand sa intrati doar daca aveti nervi de otel si stomace asisderea. Ei bine, ieri m-am incumetat si eu la niscaiva pitziponceala impreuna cu colegele mele…Pitzi.
Adicatelea…am stat 3 ceasuri in SPA-ul hotelului, mergand din sauna in jacuzzi si din jacuzzi in sauna, pana am ajuns ca niste pui numai buni de pus pe gratar. Dupa ce am decis ca a fost suficient acest tratament…inuman de muratureala, am mers in oras, si ca 3 Pitzi care se respecta, am comandat salate. Apogeul a fost atins atunci cand chelnerul ne-a intrebat ce vrem sa bem. Nu am crezut ca voi apuca ziua dar, am comandat o apa plata. Cu lamaie. Ewwwww…..
Nu a fost chiar rea.

Ce si cum mancam in Portugalia

Mancam mult tare, si bun – ca daca ar fi sa mancam tot din farfurie, am ajunge ca…mancarea lor traditionala (nu aveti decat sa cautati sa vedeti care e).

Totusi, trebuie sa mancam tot, pentru ca daca nu mancam tot, au senzatia ca nu ti-a placut mancarea si se supara.

Mancam cu cel putin doua tipuri de garnituri la un fel de mancare. Ambele incluse in pret – big brownie point, pentru ca nu trebuie sa iti mai alegi tu garnitura si s-o platesti separate.

Mancam in cele mai galagioase locuri posibile. Nicaieri nu am fost in restaurante unde sa se vorbeasca mai mult si mai tare ca aici.

Trebuie sa subliniez pentru a doua oara…la pranz mancam cu un pahar de vin sau bere alaturi – un nou maaaare brownie point pentru ei.

Mancam deserturi extrem de bune si de usoare, pe care nu ai cum sa le gasesti la noi. Adica…ai avea cum, dar nu le gasesti, asa ca tot acolo ajungem.

In rest…mancam cam ce mancam si pe la noi.